Metafora, comunicarea dintre conştient şi inconştient
(Andreea Arsene în dialog cu Daniel Verejanu)
Andreea Arsene. Dragă Daniel Verejanu, ai editat în primele săptămâni ale noului an o carte de o rară frumusețe ca nume, ținută și profunzimi pe care tu ai putut să le pătrunzi prin cercetări de ani de zile și să extragi noi mesaje blagiene pe care, iată, că le aduci în fața admiratorilor lui Lucian Blaga. Care a fost imboldul să muncești în acest timp al sărbătorilor de iarnă sau aveai deja gata pregătit de editare volumul „Metafora, comunicarea dintre conștient și inconștient”?
Daniel Verejanu. În anii studiilor doctorale la Academia de Științe a Moldovei am editat primul volum, dedicat Aniversării de 120 ani de la nașterea lui Lucian Blaga…
D.V. …și mi-am zis atunci că îi voi dedica marelui Lucian Blaga câte un volum cu noile mele studii și la alte aniversări. În 2025 vom desfășura mai multe evenimente cu prilejul Aniversării de 130 ani de la nașterea poetului, filosofului și diplomatului român. Manuscrisul „Metafora, comunicarea dintre conștient și inconștient” era deja pregătit, chiar editasem câteva exemplare, de probă, pe care le dăruisem unor cunoștințe, la ziua de naștere, spre a testa cum va fi recepționată cartea de cititorul care nu vine din domeniul filologiei. Și când ceruse o carte un renumit critic literar – nu aveam nici un exemplar.
D.V. Da, un poet, pe care ambii îi cunoşteam editează fiecare carte mai întâi cu un tiraj de douăsprezece exemplare și le dăruie la prieteni, la colegii scriitori și insistă pe o părere sinceră. Un exemplar își lasă pe masa de lucru, la care mai muncește un an, apoi editează un tiraj consistent. Or, susține dânsa, când manuscrisul are forma unei cărți, se vede mai clar ce mai e de redactat.
A.A. Din ce ştiu eu, ai fost simpatizat de fostul vicepreședinte al Academiei Române, regretatul academician Alexandru Surdu, care era încântat de noile tale descoperiri.
Iar, E.S.Ambasadorul Nicolae Mareș a scris într-o postfață la o carte a ta: „Totul s-a petrecut la Lancrăm, în casa veche în care s-a născut Lucian Blaga, la edițiile mai recente ale Festivalului Internaţional care îi poartă numele. Am fost plăcut surprins când am aflat că tânărul, promițătorul Daniel s-a aplecat de câțiva ani asupra vieții și creației autorului Trilogiei cunoașterii. Mai mult, am avut ocazia să ascult două din intervențiile sale la Festival, contribuții în care cu mult curaj pune în valoare aspecte inedite privind gândirea blagiană în context universal. O face cu mult har. Spune lucruri despre care la București, în România și în alte țări nu prea s-a spus. Aceasta a fost concluzia la care am ajuns după ce a prezentat comunicarea intitulată: „Lucian Blaga, puterea creatoare ca putere absolută”.
D.V. După numele acelui studiu/eseu numisem primul volum. Începusem să primesc felicitări din mai multe direcții, și de peste Prut, și din SUA, Canada…
A.A. Apariția primului volum a fost suficient să te plaseze în rândul exegeților blagieni. Ai invitații la importante conferințe internaționale… Dar de ce l-ai ales tocmai pe Blaga?
D.V. În „eleganţa filosofică a frumuseţii umane”, Blaga – continuând universul lui Eminescu, – cu un univers poate nu la fel de veşnic ca dragostea, mai ales, ca dorul, deoarece frumuseţea umană se schimbă prin secole, – a adus dovada că omul de creație e o mare putere de care societatea nu poate să nu ţină cont. Şi constatăm acest lucru mai ales în perioadele de tranziţie de la un sistem la altul, când e în pericol societatea unde, cineva poate găsi de cuviinţă că oamenii n-au dreptul să gândească liber. Sclavii şi lingăii au prioritate în existenţa lor la periferia universului demascat de Eminescu, divulgat de Blaga sau depistat de alt geniu creator. Ci anume pe parcursul acestei perioade am văzut cât sunt de neputincioşi şi neînsemnaţi unii demnitari în preajma puterii creatoare – unica putere adevărată…
A.A. De aici vine dragostea de Lucian Blaga, diplomatul?
D.V. Anume Lucian Blaga diplomatul, cum aș fi dorit să continuie cercetarea mea, în calitate de licențiat în relații internaționale la facultatea de la SNSPA, ci conducătorul științific a găsit de cuviință să fac cercetare imensei opere poetice și filosofice a lui Blaga. Prin acei ani am publicat câteva eseuri în săptămânalul Literatura și Arta. La publicarea articolului „Noi și Mihai Eminescu” mai mulți savanți, academicieni m-au citat în cărțile lor, bucuroși că descoperiseră un tânăr care gândește profund filosofic.
A.A. Aceste cărți inedite ale tale sunt dovada unei munci laborioase, să nu zic, titanice, care nu oricui îi este menită. Și, să înțeleg că ai abandonat minunata revistă „Micul Prinț”, Cluburile Consiliului Europei, toate proiectele tale din Societatea Civilă, cu care ai înfrumusețat viața semenilor tăi și a altor mii de tinere talente din lume… și te-ai dedicat muncii de cercetare…
D.V. E imposibil să-ți abandonezi copilăria, tinerețea…
A.A. M-am documentat şi am aflat că ai activat mulți ani în Societatea Civilă, te cunoșteai cu mulți șefi de state, cu vreo cinci Secretari Generali ai Consiliului Europei, cu șefi de la UNESCO, cu parlamentari, miniștri din diferite țări… Prin anii 1995 -2015 te cunoșteai cu toți ambasadorii acreditați la Chișinău și București.
D.V. Toți cei care munceam la ONG-urile din Rețeaua OMCT eram copii, am crescut odată cu OMCT. Singurul adult era preşedintele OMCT, creatoarea acestei „împărății a tinerelor talente”. Toți aveam „funcții” importante. Eu, deși eram atașat cultural, apoi vicepreședinte – îndeplineam orice muncă: elaboram și redactam comunicate, pregăteam spre editare Revista „Micul Prinț”, aduceam pachetele cu reviste de la tipografie, eram translatorul căci, elev fiind, cunoșteam bine limba engleză, primeam delegații, desfășuram cursuri de pregătire a observatorilor naționali imparțiali, desfășuram monitorizarea alegerilor de toate nivelurile, livram noi proiecte…
A.A. De fapt ai fost și rămâi cartea de vizită, dacă se poate să zic așa, a evenimentelor pe care le desfășurați cu OMCT.
D.V. Într-un fel, și un purtător de cuvânt al ONG-lor din Rețeaua OMCT și răspundeam de strategiile de comunicare, monitorizam documentația care intra sau pleca către ambasadele acreditate în Moldova. Mai multe ambasade erau curioase să cunoască proiectele originale pe care le realizau ONG-urile noastre, structuri moderne, unicile structuri care nu aveau finanțare nici din interior, nici din exterior.
A.A. Atât de pasionat erai de aceste activităţi, încât te-ai dedicat lor atâțea ani de zile?…
D.V. Îmi iubeam țara… Îmi place tot ce am făcut și fac, căci prin toate și aparte prin fiecare proiect-eveniment am încercat să schimbăm mentalități, am promovat și promovăm țara.
A.A. Îți amintești de vreunul dintre ambasadorii pe care i-ai cunoscut?
D.V. Indubitabil, sunt lucruri care nu se uită niciodată. E.S.Ambasadorul N.Mareș, din care dumitale ai citat. Cum aș uita eu, sau tinerii voluntari, care erau la acel timp studenți, cum am sărbătorit Crăciunul la vila de reședință a Ambasadorului Germaniei, cu E.S. Ambasadorul Wolfgang Lerke și corpul diplomatic de la Chișinău… Acum, când ne întâlnim la vreo recepție cu E.S. W. Lerke, facem neapărat poze împreună; cum să uit gestul frumos al E.S. Marcel Dinu, care, aflând că ziua de naștere a poetei Renata Verejanu coincidea cu vizita lui Emil Constantinescu, președintele României la Chișinău, a invitat-o pe poetă și un grup de voluntari la Ambasada României, astfel președintele Emil Constantinescu s-a reîntâlnit cu liderii de la OMCT, cu care realizase câteva ediții ale Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” la București, și a felicitat-o pe poetă. Pot să zic că mi-i dor de E.S. Lin Zenlhong, ambasadorul Republicii Populare Chineze, deseori ne aducem aminte și vorbim de el în familie; doar cuvinte frumoase avem de spus despre E.S.Mary Pendleton, ambasadorul SUA; de E.S. Ambasadoul Daniel Ioniță; de E.S. Johannes Giffels, unul dintre primii reprezentanți ai Germaniei la Chișinău, a cărui fiică a fost membru al Colegiului de Redacție la Revista „Micul Prinț”. Toți acești ambasdori și mulți alții (Ambasadorii Norvegiei, Olandei, Portugaliei etc.) care aveau viza de reședință la București, – sunt diplomați înnăscuți.
A.A. E adevărat că acasă și între prieteni ți se zice Excelența Sa?
D.V. Se mai întâmplă… Din 2000, când am primit pașaportul de Tânăr Ambasador al Culturii Păcii, înmânat de Kofi Annan, Secretarul General ONU, la un Forum Mondial al Copiilor, în Elveția. Dar mai multă lume cunoscută și necunoscută, îmi zice „Micul Prinț”, chiar și acum, când sunt bărbat în toată firea. Se trage de la revista „Micul Prinț”a cărui autor sunt și pe care o edităm din 1992.
A.A. Erai în societatea înaltă… De fapt, ești o persoană publică de pe când erai adolescent. Credeam că după liceul de la Bucureșri, unde ai susținut foarte bine bacalaureatul, pleci undeva…la Paris, la Strasbourg sau în SUA…
D.V. Eu? Acum nu cred că ași pleca, atunci… era imposibil. Venisem la Liceul „Jean Monnet” în clasa a VI-a. Cât am făcut studii la București mi-era dor de Moldova, de casă, de mama… de toate structurile pe care le creasem, de toate proiectele (în sens de evenimente) la care munceam… După Revista Micul Prinț am creat Cluburile Consiliului Europei, Cluburile UNESCO, Clubul ONU… Toate proiectele pe care le implementam erau proiectele noastre, nu aduse pe farfurie de pe undeva… Erau și sunt proiecte inedite, viabile, foarte îndrăgite de beneficiari, cu un impact benefic extraordinar. Multe au fost preluate de alții, noi ne bucuram că am fost deschizători de noi drumuri pentru multă lume…
A.A. Din câte ai realizat – constatăm că erai nu „atașat cultural”, ci Ministru de Externe al OMCT… Acum și al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație…
D.V. După facultate, dacă aveam o mare dorință să plec în lume – era vorba doar de o vizită de lucru, de o călătorie… Am călătorit mult.
Întotdeauna, dar mai ales în perioada cât OMCT a avut statut participativ la Consiliul Europei, am primit invitații la importante reuniuni la Consiliul Europei, la UNESCO, în diferite țări. Aproape că zilnic primeam o bogată corespondență de la Strasbourg de la UNESCO, Paris… În engleză, franceză, în alte limbi… Eu răspundeam de comunicarea cu forurile europene, cu președinția, parlament, guvern, cu toate ambasadele... Mai bine decât mine nu putea să se descurce nimeni. Cum aș fi putut să plec undeva, aiurea… Dar mai e încă ceva – să ne imaginăm, pe o clipă doar, că pleacă tot tineretul din Moldova… Am mai putea să afirmăm că avem un stat? Fără tineret putem avea o țară? Fără dragoste poate exista viața?
A.A. Deși ai făcut zece ani știință, te-ai dedicat trilogiilor blagiene, constatăm că n-ai părăsit nici activitatea în Societatea Civilă…
D.V. Anume Lucian Blaga, trilogiile marelui filosof, despre care un savant susținea că în cel de-al doilea stat român doar el și eu am citit trilogiile lui Blaga… Acum, după ce liderul OMCT a avut ghinionul să treacă printr-un accident, am redus o parte din structurile pe care le creasem până în anul 2000 în Societatea Civilă. În prezent activează Organizația Mondială a Copiilor Talentați (OMCT), 1995, primul ONG cu statut participativ la Consiliul Europei (2001-2017) și cartierul general la Chișinău, Academia Europeană a Societății Civile, 2003, și, cea mai recentă structură, care am fondat-o acum 7 ani, Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație (2018)… OMCT va aniversa în acest an 30 ani de activitate rodnică, activitate cunoscută departe peste frontierele țării…
A.A. Atât de frumos sună și un nume, și altul… Dar și toate celelalte proiecte ale voastre… În știință, e clar – nemurirea lui Lucian Blaga te preocupă. Dar ca voluntar cu un stagiu de peste un sfert de veac de activitate în Societatea Civilă, chiar dacă în haosul din Republica Moldova, din păcate, acești ani nu se iau ca stagiu, tu, personal, ce îți propui pentru 2025?
D.V. Cu războiul din Est - toată Europa e în haos. Cu Doamne ajută, cum zici, în calitatea de Președinte al Consiliului de Conducere (cu o mâna de voluntari noi, căci cei din generația de aur au crescut, s-au căsătorit… și au plecat în lumea mare), sperăm și în 2025 să implementăm un evantai de proiecte-evenimente (sau cel puțin o parte din ele): Ora Consiliului Europei (proiect lansat în 2001, care va cuprinde sute de tineri din licee și colegii), Caravana Culturii Păcii (cu care în 2000 am traversat toată Europa până la Consiliul Europei, Strasbourg și UNESCO, Paris), Conferința Transfrontalieră a Tinerilor Jurnaliști, Politicieni, Juriști, Economiști, Artiști visavis de extinderea UE (proiectul meu, lansat în 2004, la SNSPA, cu doctoranzi de la instituțiile universitare de prestigiu din România, Ucraina și Moldova), Marșul Voluntarilor pentru Pace (lansat în 2007, cu 1000 de elevi), Crăciunul Oamenilor de Creație, Gala Premiilor UIOC, Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, ediția a XII, Forumul Oamenilor de Creație, Conferința Europeană a Junilor Jurnaliști (pr. lansat în 1995, ediția din acest an va fi online și va cuprinde mai multe țări), Marșul Tinerelor Talente pentru Drepturile Copilului (pr. lansat în 2008, cu 1000 de copii), Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”(cu care am lansat la nivel național și internațional peste 30 mii de tinere talente,ediția a XXXIII), Proiectul „Alternativa Societății” (proiect editorial, lansat în 2007), continuăm să edităm cea mai frumoasă revistă pentru copii și tineret – Revista „Micul Prinț” și Ziarul „Copiii Europei”… Săptămânal desfășurăm un șir de alte evenimente, poate că nu atât de grandioase, prin bibliotecile publice, universitare, liceale – Cu Drag de Eminescu, Cenaclul „Grai Matern”, Mese rotunde, Zilele Poeziei Moderne cu poeta Renata Verejanu, Expoziția de Carte dedicată Independenței Republicii Moldova, Expoziția de Carte „Poetele Moldovei”… etc.etc.etc.
A.A. Sunt încântată… Credeam că toate acestea le poate realiza doar vreo câteva ministere, cu colective impunătoare, luate împreună, cu un buget de câteva sute de milioane…
D.V. Fără milioane, dar căutăm și noi parteneri pe măsura proiectelor noastre, căci vrem să aducem noroc la cât mai multă lume. Chiar și în aceste condiții de criză căutăm să alungăm depresia din sufletul semenilor noștri, să bucurăm tinerele talente aflate în dificultate, să insuflăm încrederea în sine, demnitatea de om, să promovăm arta, literatura, cultura și tradițiile naționale, adevărul istoric, drepturile omului, statul de drept, să promovăm o mass media cu adevărat liberă și independentă, să creem prestigiul Republicii Moldova în lume…
A.A. Se afirmă că în 2025 multe se vor schimba… Se schimbă multe în cosmos, în natură… Cum simți tu aceste timpuri?
D.V. De prin anii 2020-2022 au început mari schimbări, care au trezit omenirea din starea sa de somnolență, de lux și comoditate. Lumea lacomă și nesătulă nu simte că milioanele agonisite nu mai sunt lucruri de admirație chiar nici pentru cei naivi. Se întâmplă niște transformări uluitoare… Corupții și șmecherii sunt disprețuiți. Universul se reînoiește, renaște. Îi va impune pe toți să se schimbe…
A.A. Din acest motiv au fost desființate peste cincizeci de instituții de cercetare din Moldova? Sau erau deja atinse de putregaiul corupţiei? Dar despre acest aspect vom vorbi în alt dialog…
D.V. Am descoperit că e ușor să te îndrăgostești, dar e greu să iubești… Pot să constat, că sunt oameni fără de suflet, nu au darul de a iubi… Mulți merg pe trupuri nu pentru ași face carieră, ci pentru a conduce alți oameni… Ei nu percep, că funcțiile lor înalte nu atrag respectul oamenilor, dacă nu ești om de omenie. Oamenii falși sunt periculoși… Cum să comunici cu ei? Și mă văd nevoit deseori să vorbesc mai puțin, ci să meditez mai mult.
A.A. Îi semeni lui Lucian Blaga…
D.V. Vine un timp al oamenilor noi, care gândesc altfel, care vor binele oamenilor din jur. Satisfacția interioară de la tot ce făceam m-a făcut să muncesc doar pe entuziasm peste 30 ani… Cât de satisfăcut eram că aduceam bucurii într-o mulțime de case, pentru o mulțime de familii, pentru sute și mii de copii, adolescenți, tineri… care nu-mi erau nici rude, nici prieteni, nici cunoscuți… Molipseam pe fiecare să facă un bine altuia. Or, dacă nu erau organizațiile noastre, proiectele noastre care captau atâțea copii, atâta tineret, atâta lume, cine știe azi de câte închisori era nevoie, adăugător. Aceste organizații nu cereau bani, doreau doar să nu li se pună piedici, mai ales piedici muncii noastre creatoare…
A.A. Da, vin timpuri noi… Dar nu ușoare. Și tu, care dintotdeauna nu ai nici o apartenenţă politică, ce alt sprijin ai ca să faci această activitate?
D.V. Dragostea lumii - e un mare sprijin. Și multă muncă... Conștientizez că pentru libertate se plătește. Sunt un om liber și independent, omul care-și pune întrebarea: ce facem cu viața noastră? E prea simplu să aplici pentru o funcție și să muncești pentru un salariu. E necesar să fii creatorul unui colectiv, să fii înțeles de oamenii cu care încerci să constitui un colectiv. Acest segment de timp în care se încearcă (sau poate că se mimează doar) constituirea unor noi colective – e un timp foarte dificil, chiar periculos. Un om cinstit, omenos, integru, cu demnitate, cu respect de sine, de oameni – pare străniu în acest proces.
A.A. Societatea de după pandemie... Cum ți se pare?
D.V. De pe timpul pandemiei, multe din câte folosește omul (pâine, vin, legume, fructe, educație, cultură) pare a fi contrafăcute. Însăși lumea a devenit o societate, cumva, contrafăcută. Ar fi trist să rămânem o societate contrafăcută… Răul a luat chipul binelui și lumea crede că binele nu mai este viu. Folosind o hrană contrafăcută – omul nu mai gândește corect, omul nu mai are rușine, remușcări. Ba mai mult ca atât, unele persoane nu se simt bine dacă fățărnicia nu e prezentă în preajma lor.
A.A. În timp ce tu accepți schimbarea, alte evenimente vin. Cum vei afla dacă sunt evenimente importante sau nu…
D.V. Se mai dialogează cu lumea cumva artificial, ca și cum se vorbește cu un computer. În asemenea comunicare – e foarte puțină lumină, căldură, profunzime… Cuvintele sunt neputincioase pentru a transmite profunzimea unei informații, sensul unei atmosfere. Doar prin cuvinte nu poți afla cum e omul, bun sau rău. Prin evenimentele pe care le poate produce un om, prin perspectivele pe care le propune altora, comunității, societății, țării – vezi pe cine ai alături, cine îți sunt contemporanii. Important e să fim producători de evenimente și nu de bârfe și dezinformare.
A.A. Tu, un tânăr producător al atâtor evenimente cu impact pozitiv, te simți înțeles, acceptat de societatea acesta contrafăcută?
D.V. În orice societate, chiar și acum, după pandemie, după război, sunt oameni care vor să schimbe lumea spre bine. Altfel, ar fi trist de tot. Ar fi un dezastru. Întotdeauna și oriunde eu încerc să mă aflu în stare pașnică.
A.A. Știu că te mândrești cu mama ta… Multă lume care o cunoaște, nu doar din țară, se mândrește cu poeta de la Chişinău. Părinții copiilor talentați o cred pe poeta Renata Verejanu un om unic… Cum e să fii fiul unei personalități renumite?
D.V. „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare” se numește unul dintre cele mai frumoase și originale volume de poezii ale poetei. Nu importă că e o personalitate recunoscută de societate, sau un jurnalist, regizor, editor... e mama ta - important e să ai ce învăța de la ea, să-ți fie cel mai bun prieten. Și nici acestea nu sunt o garanție că ți-a fi ușor în viață, că vei fi fericit în perioada aceasta de tranziție nesfârșită. Doar încrederea în sine, în propriile puteri te salvează.
A.A. Pe această notă optimistă, de încredere în ziua de mâine, îți mulțumesc pentru acest interviu.
D.V. Și eu îți mulțumesc, dragă Andreea, pentru că știi să întreții acest dialog dintre Danemarca și Moldova, care iată că de câțiva ani are o frumoasă continuitate.
.jpg)
