Revin şi recitesc volumul antologic
"Poetul Dintre Milenii"
şi descopăr pentru a câta oară,
că Puterea pe care o are Poezia
nu o poate avea nimeni...
Şi mai recitesc:
O antologie dintre secole
Născută în anul mistreţului de foc, în câmp, pe o brazdă de arătură proaspătă, posibil că cerul şi pământul i-au dat profunzimea lor milenară din care să-şi extragă gândurile şi metaforele filosofice. Creând permanent evenimente de o rară frumuseţe şi importanţă pentru societate, poeta s-a creat pe sine sau poate că s-a divulgat cea dintotdeauna: o personalitate cu caracter, cu demnitate, cu dragoste de neam şi oameni. Un filantrop înnăscut şi un Om de mare omenie. Având de la natură mintea ageră al geniului creator – poetul filosof prinde din mers, din zbor, şi îndată pătrunde sensul şi profunzimea situaţiei, fiind capabilă momentan să găsească ieşirea perfectă din orice împrejurare. S-a bazat în viaţă doar pe sine, înfruntând o mulţime de piedici, care nu au putut-o înfrânge, ci au călit-o, au provocat-o să fie şi mai puternică, poate că una dintre cele mai puternice personalităţi din literatura spaţiului românesc contemporan, deţinând un curaj nemaiîntâlnit (dovadă cele cinci cărți prezentate la editura în 1980 și editate peste 10 ani,”Ofranda omeniei”, volum antologic deosebit).
Fiind o fiinţă paşnică şi calmă, extrem de simplă şi modestă exterior, nici să presupună cineva ce profunzimi deţine, doar cei apropiaţi pot depista acea profunzime demonică, rar întâlnită chiar şi la oamenii de creaţie, cu o voinţă şi o putere unică. Magnetismul acestor profunzimi atrage lumea, omul Renata Verejanu fiind mereu între mari personalităţi din diferite domenii, diferite generaţii, diferite ţări. Apropiaţii deseori au constatat că Poetul a putut să schimbe până şi fonul emoţional doar prin simplul motiv al aflării sale în acel anturaj, în acel colectiv, în acea împrejurare. Posibil că dânsa nici nu a bănuit mult timp ce capacităţi, ce putere deţine. Constatăm că într-o societate ca a noastră nu e uşor să fii deştept, înţelept, să vezi atât de clar tot ce se petrece în jur, să intuieşti precis ce va urma.
Ofranda omeniei, precum îi zic poetei criticii literari, dispune de o asemenea putere creatoare, ce poate cu uşurinţă schimba mentalităţi şi are o mare influenţă asupra maselor largi de oameni, în oricare colectivitate fiind lider. Caracterizată ca o tânără rebelă la lansarea primei cărţi şi fondarea Cenaclului „Grai Matern” cu care s-a aflat în echipa de şoc a renaşterii naţionale, iat-o pe Renata Verejanu printre ambasadori şi parlamentari, miniştri şi şefi de state la reuniunile Consiliului Europei (Strasbourg) şi UNESCO (Paris), la congrese mondiale și conferințe internaționale sau la evenimentele pe care le implementează ea însăşi deja de un sfert de veac, în calitate de lider cumpătat al mai multor ONG-uri naţionale şi internaţionale de cultură şi mass-media, structuri reunite în Reţeaua OMCT, cu care deţine de 15 ani statut participativ la Consiliul Europei. Şi noi, tânăra generaţie, ne bucurăm de Omul de Cultură multidimensional, universal, de ambasadorul popular al culturii şi al Societăţii Civile care creează prestigiul Moldovei în lume.
La un asemenea părinte copilul se uită cu mare admiraţie. De unde şi dorinţa-mi de-a alcătui această antologie a „poetului dintre milenii”, selectând din opera poetică atât poeme scrise în secolul XX, cât şi poeme scrise în secolul XXI, constatând că poetul a scris anume pentru generațiile ce vin. Optimistă din fire, poeta Renata Verejanu a reuşit să creeze cea mai optimistă poezie a timpului său. Imposibil de imaginat că această poezie a fost scrisă în timpul totalitarismului, prin anii ”70 - ”80 ai secolului trecut, şi nu ne mirăm că editarea unei asemenea poezii a fost reţinută o perioadă de 10 ani (după prima carte), apoi alți 17 ani (după cartea a doua), ca apoi statul să nu-i editeze chiar nici o carte. Pe când poeta i se destăinuie cititorului său adevărat:
„Cum am ştiut să ies atotbiruitoare
Din consoane, din veşnice vocale…
Cele două riduri pe fruntea-mi taie o cruce,
Presimt că bătrâneţea aici n-o să m-apuce.
Ci anii, câţi vor fi, clădiţi adânc în piept
Votează unanim soarta de poet.
Faţă-n faţă cu trecutul sfârtecat şi apus
Am surâs răspicat când lovea cel sus-pus,
Ci mai sus am urcat, mesager din ţărani,
Dumnezeu mă ştia deja de o mie de ani.
Şi precum nici El şi nici Eu nu dispunem de vreme,
Am jelit împreună poporul care se teme
De bine, de rău, de sine, de alţii…
Şi am revenit pe Pământ. În creierul meu
La un simpozion se strâng toţi învăţaţii.
(Atotbiruitoare, 21.10.1980).
E unul dintre puținii Poeți care de la naștere și-a cunoscut ”soarta pe de rost” și, pentru a-și face ”din viață sărbătoare”, sufletul și l-a ”turnat din plin”, îndemnându-și contemporanii: ”Triştii, veselii - cu toţii / Hai, muşcaţi versul senin. / Hai, fricosule, ce stai / Pe coada vremii ca un scai, / Cu trupul tot batjocorit – / Eşti încă viu sau ai murit? (Îmi știu soarta pe de rost, 1980). Țin în mâini rodul muncii mele de câteva luni și rodul muncii de mai multe decenii al Poetului. Înclin să cred că este originală această concepție de a structura într-o antologie (destul de voluminoasă: 600 pagini, format A4) poeme scrise în sisteme ideologice diferite, în secole și milenii diferite, fără a fi contaminate ideologic, oferind semenilor mei o carte de căpătâi.
D.V. alcătuitorul antologiei
(adunare, selectare, cules și redactare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu