sâmbătă, 19 august 2023

Cântece pe versuri de Renata Verejanu

 










Propria icoană 


Îmi duc trecutul în spate, și viitorul duc,

Cu o mare adâncime pe alta o astup.

Din ceruri persoanele spre bezne-adânci, buluc –

Spre propria icoană chipul eu mi-l urc.

Sub fruntea parcă blândă – și ură, și trădare,

Ce fierbințeli suportă, ce buze s-o măsoare?...

 

Iar alții liberi sunt, ca primă verdeață,

Deși timpul stagnării mai stă pe a lor spinări,

Și plânsul cel sălbatic, și unic dor de viață,

Lăsând duhul în pace, năvală dă pe nări.

 

Se pornesc îndurerații, îngenunchiați pe zări,

Ci bolta se lărgește să tot încapă viii,

De când n-ajunge pâine, n-ajung nici lumânări –

Dar cine le-ar aprinde de ne luați copiii

Și-i duceți ca să lupte, în loc ca să iubească...

Nu pumnii, ci memoria lăsații să-și călească.

Niciun comentariu: